Menu


"STYLE is a way to say WHO YOU ARE without having to speak" (Coco Chanel)"

A Splash of Color









Traim in amintire si prin amintire iar viata noastra spirituala nu este in esenta decit suferinta amintirii noastre de a persevera, de a deveni speranta, efortul,  facut de trecutul nostru pentru a ajunge in viitor! In viata mea “toamna” de obicei este cea care rascoleste amintirile, ce sunt asemeni unei biblioteci imense in care cauti cite ceva atunci cind nu mai ai nimic de citit. Timpul fiind cel mai mare dusman a omului ne ia totul, dar din fericire ceea ce nu poate lua el este comoara amintirilor. Cit de obscur nu ne-ar parea dar amintirea ne ajuta in unele cazuri so luam de la capat, iar prima ata de care ne apucam cu ambele maini este insasi amintirea. Ne inconjoara o sumedenie de lucruri pline de amintiri care degaja o atmosfera anumita, si precum se canta " daca pozele ar vorbi n-as mai suferi..." Oare amintirile sunt temelia existentei noastre? Eu cred ca DA!!!! Fiindca odata ce ne nastem traim prima experienta a vietii care ni se intipareste in memorie pt o perioada de timp, pana nu apare ceva nou care ne captiveaza mai mult. Si tot asa pe tot parcursul vietii acumulam “amintiri”, unele intuiesc eu, mai puternice, cele care ne raman in memorie pentru toata viata si care le subliniem cu cea mai mare duiosie in cartea vietii noastre, recitindu-le la batrinete si coborindu-ne cu mintea spre vremile care ne fascinau enorm iar astazi doar amintirile ne mangie in singuratate. In fata amintirilor suntem egali si cu zeii, nici ei nu mai pot schimba ceea ce sa intimplat iar puterea destinului prevaleaza asupra tuturor.

Imi plac zilele de toamna doar pentru ca imi rascolesc amintirile si sunt sigura ca cele mai frumoase zile din viata unui om sunt cele care le inchidem in cripta amintirilor. Nu uitati ca cine traieste numai din amintiri, ajunge uitarea intregii lumi, deci haidem cu totii  sa ne bucuram de aceasta toamna miraculoasa si sa adunam un bagaj mare mare de amintiri…
                            
                                                                      Va pup dulce, Hellen Monroe